Familia Poroineanu. București, România.
Povestea începe acum mai bine de 100 de ani în urmă, atunci cînd fiul unui moșier din Oltenia, Constantin Poroineanu, plecă la Paris pentru a-și face studiile, așa cum se cerea pe vremuri de la moștenitorul unei familii de vază. Acolo, acesta cunoscu o tînără franceză de care se îndrăgosti pînă peste urechi, și care rămase însărcinată. Constantin vru să se căsătorească, însă fu amenințat de tată că va fi dezmoștenit, așa că s-a văzut nevoit să se întoarcă în patrie, cu inima frîntă și dezamăgit, unde își văzu de viață și se căsători cu o româncă ce îi născuse un fecior.
Anii au trecut, feciorul a crescut, și a venit timpul să meargă și acesta la studii. Destinul face ca tînărul să meargă și el la Paris, unde cunoscu, ca și tatăl său în tinerețe, o tînără franceză de care se îndrăgosti. Tinerii se căsătoriră în secret, fără a cere binecuvîntarea părinților, iar cînd băiatul își termină studiile, se întoarse în țară cu tînăra soție.
Constantin se împăcă ușor cu această idee, însă, cu cît își cunoștea nora mai bine, cu atît mai mult se convingea că nora sa este rodul pasiunii sale interzise de la Paris, fiica femeii pe care o părăsise cu 20 de ani în urmă. Îngroziți de faptul că au descoperit că sunt frați, tinerii și-au pus capăt zilelor.
Zdrobit de durere, Constantin lăsă toată averea sa primăriei orașului Caracal, iar a doua zi după semnarea testamentului, pe 15 septembrie 1908, acesta s-a sinucis.
Povestea tragică este întruchipată atît de expresiv de către artistul italian Raffaello Romanelli în monumentul din cimitirul Bellu, încît lasă impresia că piatra e vie.
Continuarea articolului e aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu