Dragostea din cimitire: Taj Mahal

Taj Mahal. Agra, India.

Una dintre cele mai frumoase povești de dragoste imortalizate prin intermediul mormintelor și a monumentelor funerare este, fără îndoială, Taj Mahal. Acesta este situat pe malul rîului Yamuna, în India, și este înălțat în numele marii iubiri a padișahului Shah Jahan.

Acesta se căsătorise cu o tînără de o frumusețe rară, o prințesă persană musulmană, care, după căsătorie, a primit numele de Mumtaz Mahal, însemnînd „Aleasa palatului”. Deși împăratul mogul mai avea și alte soții, se știe că numai pe Mumtaz Mahal a iubit-o cu adevărat, și că celelalte căsătorii au fost mai mult politice.

Cu toate că Mumtaz Mahal nu era prima soție, aceasta era și amanta, și prietena, și sfetnicul politic al împăratului, însoțindu-l pe acesta peste tot, chiar și în războaie, motiv din care a și murit. A lăsat în urma sa 14 copii și un soț îndurerat, de la care, înainte de a muri, a cerut patru lucruri: să îi construiască un mormînt, să îi viziteze mormîntul la aniversări, să se recăsătorească și să își iubească copiii.

Zdrobit de durerea cauzată de moartea iubitei soții, împăratul albi la doar cîteva luni de la moartea acesteia. Deoarece pierderea suferită era pentru el incomparabilă, padișahul a jurat să îi facă un edificiu funerar măreț, de care nu s-a mai văzut în lume.

Pentru construcția Taj-Mahal-ului a fost adusă piatră transportată cu ajutorul a 1000 de elefanți de pe tot teritoriul Asiei, iar numărul muncitorilor care au ridicat monumentul timp de 22 de ani a ajuns la 20.000.

Legenda spune că Shah Jahan plănuia să construiască un monument identic pe celălalt mal al rîului, doar că de culoare neagră, pentru sine, însă nu i-a fost dat. Unul dintre fiii săi, Aurangzeb, s-a autoproclamat rege în 1658 și l-a ținut pe Shah Jahan prizonier timp de 9 ani. Acesta a murit după 35 de ani de la moartea iubitei sale soții, și a fost înmormîntat lîngă ea, mormîntul său fiind unicul lucru asimetric din mausoleu. 

  Continuarea articolului e aici.

Dragostea din cimitire: Mausoleul Davis

Memorialul Davis - 10 retrăiri ale dragostei. Kansas, SUA.

Memorialul Davis este una dintre cele mai faimoase atracții din Hiawatha. Acesta se află în cimitirul „Mount Hope Cemetery” și a fost construit din 1932 pînă în 1940.

John Milburn Davis a venit în Hiawatha în 1879, la vîrsta de 24 de ani. La puțin timp după venirea sa, el s-a căsătorit cu Sarah Hart, fiica angajatorului său. Deși familia ei nu era de acord, cei doi au deschis propria afacere. Pe lîngă faptul că în afaceri le mergea tot mai bine pe zi ce trecea, trăiau fericiți împreună, și au fost căsătoriți timp de 50 de ani. 

Pînă în momentul în care Sarah a murit, în 1930, ei reușiră să îmbogățească, iar pentru a construi memorialul Davis în memoria soției sale, John Milburn Davis a cheltuit aproape toată averea sa. 

 

Memorialul conține 10 statui ale cuplului în diferite etape ale vieții. A unsprezecea statuie îl reprezintă pe John singur, fără mîna stîngă (pe care o pierduse într-un accident la fermă), iar scaunul de lîngă el este gol, acela fiind locul destinat iubitei sale soții. Acestea sunt sculptate în marmură italiană și redau mărimea reală a personajelor. 

Greutatea totalității sculpturilor este estimată la 50 de tone, iar costul acestui memorial a fost estimat între 100.000 și 200.000 de dolari americani. Indiferent de cifra de care se apropie mai mult costul mausoleului, pentru construcția acestuia s-au cheltuit bani groși, monumentul fiind construit în timpul celei mai mari crize economice din istoria Statelor Unite. 

John Milburn a murit la vîrsta de 92 de ani, în 1947, dar fericit, deoarece și-a petrecut ultimii ani printre statuile la care s-a lucrat atît de mult. A fost îngropat alături de soția lui. 

Continuarea articolului e aici. 

Dragostea din cimitire: Familia Poroineanu

Familia Poroineanu. București, România.

Povestea începe acum mai bine de 100 de ani în urmă, atunci cînd fiul unui moșier din Oltenia, Constantin Poroineanu, plecă la Paris pentru a-și face studiile, așa cum se cerea pe vremuri de la moștenitorul unei familii de vază. Acolo, acesta cunoscu o tînără franceză de care se îndrăgosti pînă peste urechi, și care rămase însărcinată. Constantin vru să se căsătorească, însă fu amenințat de tată că va fi dezmoștenit, așa că s-a văzut nevoit să se întoarcă în patrie, cu inima frîntă și dezamăgit, unde își văzu de viață și se căsători cu o româncă ce îi născuse un fecior.

Anii au trecut, feciorul a crescut, și a venit timpul să meargă și acesta la studii. Destinul face ca tînărul să meargă și el la Paris, unde cunoscu, ca și tatăl său în tinerețe, o tînără franceză de care se îndrăgosti. Tinerii se căsătoriră în secret, fără a cere binecuvîntarea părinților, iar cînd băiatul își termină studiile, se întoarse în țară cu tînăra soție.

Constantin se împăcă ușor cu această idee, însă, cu cît își cunoștea nora mai bine, cu atît mai mult se convingea că nora sa este rodul pasiunii sale interzise de la Paris, fiica femeii pe care o părăsise cu 20 de ani în urmă. Îngroziți de faptul că au descoperit că sunt frați, tinerii și-au pus capăt zilelor.

Zdrobit de durere, Constantin lăsă toată averea sa primăriei orașului Caracal, iar a doua zi după semnarea testamentului, pe 15 septembrie 1908, acesta s-a sinucis.

  

Povestea tragică este întruchipată atît de expresiv de către artistul italian Raffaello Romanelli în monumentul din cimitirul Bellu, încît lasă impresia că piatra e vie.

 Continuarea articolului e aici.

Dragostea din cimitire: Doamna cu umbrelă

Doamna cu umbrelă. București, România.

În cimitirul Bellu din România, la figura 65, se află statuia Katalinei Boschott. Katalina Boschott era o tînără belgiană profesoară de limbi străine, care devenise guvernanta copiilor unui român văduv și bogat, pe care la cunoscut la Paris. După o anumită perioadă de timp, cînd s-au cunoscut mai bine, aceștia s-au îndrăgostit, și au hotărît să petreacă împreună o vacanță la Băile Herculane, unde au trăit o intensă și fascinantă poveste de dragoste. Tot acolo ea se îmbolnăvise și a trebuit să fie operată. Medicul, însă, a comis o greșeală din neatenție în timpul operației, iar pacienta a decedat.

Se spune că ultimele sale cuvinte au fost: „Acest animal de medic m-a ucis!”. Îndurerat, bărbatul enigmatic a încrustat această ultimă replică a ei cu litere de aur, fixate în piatra roșie de granit. Literele, însă, au fost furate în urma revoluției.

Circulă zvonul că pe lîngă cuvintele încrustate, care parcă arată cu degetul la persoana care a răspuns de moartea tragică și prematură a Katalinei, privirea sculpturii sale arată spre mormîntul unui medic, înmormîntat în preajmă. 

Deși sculptorul, Raffaello Romanelli, a fost întrebat cine este persoana care a comandat o sculptură în marmură unei simple guvernante, acesta a răspuns că bărbatul preferă să rămînă în anonimat. 

Continuarea articolului e aici.  

Dragostea din cimitire: Mormîntul cu mîni mici

Mormîntul cu mîni mici. Roermond, Olanda.

În orășelul olandez Roermond, o poveste de dragoste care a început acum mai bine de 150 de ani în urmă continuă să dăinuie. În 1842, JWC van Gorkum, un colonel din cadrul cavaleriei olandeze, s-a căsătorit cu femeia pe care o iubea la nebunie, Jonkvrouwe van Aefferden. El era protestant, iar ea – catolică. Mulți au încercat să îi convingă să se mai gîndească, să se răzgîndească, însă tinerii ai ales să rămînă împreună.

În 1880 colonelul a murit, și, conform tradiției, a fost înmormîntat în partea protestantă a cimitirului, care era delimitată printr-un gard înalt de partea catolică. De la înmormîntarea soțului, văduva începu să se pregătească de momentul în care va fi din nou alături de iubirea vieții sale. În loc să aleagă a fi înmormîntată alături de familia și rudele sale, aceasta a optat pentru un loc în cimitirul catolic, dar în imediata apropiere de mormîntul colonelului. Tot ce avea să îi mai despartă era un gard. Așa că femeia a ridicat cîte un monument de ambele părți ale gardului, dar mai înalte decît acesta, unite între ele printr-o strîngere de mînă. 

 

Atunci cînd și femeia a trecut în lumea celor fericiți, aceasta fu înmormîntată în locul pe care și-l pregătise încă din timpul vieții cu atîta migală.

Astăzi acest monument se numește „Mormîntul cu mîni mici” (Het graf met de handjes) și continuă să amintească tuturor o poveste de dragoste care nu s-a sfîrșit nici dincolo de moarte. 

Continuarea articolului e aici. 

Dragostea din cimitire: Cavoul soției lui Jonathan Reed

Jonathan Reed și viața cu soția moartă. Brooklyn, New York.

Mausoleul Reed a fost construit în cimitirul „Evergreens Cemetery” din estul New York-ului în 1893, atunci cînd Mary Reed a murit. 

Deoarece nu îi venea a crede că soția sa este moartă și nu putea să se despartă de ea, Jonathan Reed, a adus în mormîntul acesteia toate lucrurile personale ale soției. Apoi, hotărînd să se mute cu traiul în mormîntul acesteia, construise o sobă de lemne pentru încălzire și aduse cîteva piese de mobilier. Nu uită, însă, de papagal. 

Reed a locuit mai bine de 10 ani în mormîntul soției și murit în 1905, cînd fu, în sfîrșit, îngropat alături de soția sa. 

Continuarea articolului e aici. 

Dragostea din cimitire: Fața văduvei lui Fernand Arbelot

Fernand Arbelot cu fața văduvei sale între palme. Paris, Franța. 

Acesta este mormîntul muzicianului și actorului Fernand Arbelot, și se află în cimitirul „Pere Lachaise”, la Paris. Monumentul său funerar îl reprezintă pe acesta ținînd între mîni fața soției sale, deoarece ultima sa dorință a fost să privească fața soției o veșnicie. Văduva a încercat să îi îndeplinească dorința.

Monumentul a fost construit de către sculptorul belgian Adolphe Wansart în 1946.  

 Continuarea articolului e aici.